News
Loading...

Comisia europeana continua finantarea reabilitarii coridorului Rin-Constanta

Comisia Europeană a transmis Deciziile de continuare a finanţării în actuala perioadă de programare (faza a II-a)  pentru două proiecte de reabilitare a infrastructurii feroviare, Coşlariu – Simeria şi Sighisoara - Coşlariu, incluse în proiectul major Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului IV Paneuropean (ramura nordică), pentru circulaţia trenurilor cu viteza de 160 km/h.

Reabilitarea tronsoanelor de cale ferată Coşlariu - Simeria (74,431 km) şi Sighişoara - Coşlariu (99,04 km) are ca obiectiv general asigurarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare de-a lungul Coridorului IV Paneuropean (ramura nordică), îmbunătăţirea calităţii transportului feroviar prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare, sporirea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă şi introducerea sistemului ERTMS/ETCS Nivel 2.

Proiectele localizate în regiunile de dezvoltare din Vestul şi Centrul României, în limitele judeţelor Alba, Hunedoara, Mureş şi Sibiu, au fost structurate în două faze de finanţare - faza I co-finanțată de UE în cadrul perioadei 2007-2013 și faza a II-a implementată în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

Reabilitarea acestor tronsoane feroviare, cu perioadă estimată de finalizare anul 2018, va crea condiţiile necesare pentru sporirea traficului internaţional şi de lung parcurs, iar principalii beneficiari ai proiectului vor fi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă, călătorii, societăţile comerciale şi serviciile publice din întreaga zonă de dezvoltare a proiectului.

“La ora actuală avem în derulare proiecte complexe de reabilitare şi modernizare pe întreaga reţea, iar firmele constructoare trebuie să se alăture eforturilor companiei în dezvoltarea infrastructurii feroviare, inclusiv prin angajamentul că vor respecta termenele prevăzute în grafice stabilite de comun acord şi vor continua implementarea proiectelor în acelaşi ritm de lucru înregistrat anul trecut. Tehnic este posibil, este nevoie doar de voinţă şi de înţelegerea importanţei eforturilor pe care CFR SA şi Ministerul Transporturilor le fac pentru a susţine investiţiile în dezvoltarea infrastructurii feroviare”, a declarat Marius CHIPER, director general al CFR SA.



foto: CFR Infrastructura 
Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment