News
Loading...

Poli-combustibili – o nouă tehnologie inovativă la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, anunță investiții de aproximativ 60 de milioane de euro pentru o nouă unitate ce va fi construită în cadrul rafinăriei Petrobrazi, bazată pe tehnologia inovativă Poli-combustibili (Polyfuels), dezvoltată de compania franceză Axens. Noua unitate, care se estimează că va deveni complet operațională la începutul anului 2019, permite conversia componentelor GPL în benzină și distilate medii, folosind un proces catalitic.

"Implementarea proiectului Poli-combustibili, care folosește tehnologii inovative pentru a crește producția de benzină și motorină, ne va oferi un avantaj competitiv determinat de creșterea producției cu valoare adăugată ridicată (produse albe) și o structură mai flexibilă a producției", a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Downstream Oil.

Unitatea Poli-combustibili va permite ca o parte din producția de componente GPL de până la 50.000 de tone, să fie convertită în benzină și distilate medii. Capacitatea totală a rafinăriei va rămâne de 4,5 milioane de tone/an.

Această nouă unitate se bazează pe procesul inovativ Polyfuel®, o tehnologie dezvoltată de Axens, pe baza a 50 de ani de experiență comercială în domeniul conversiei olefinelor în combustibili, și fiind cunoscută ca fiind o tehnologie sigură și curată.

Proiectul implică construirea a trei reactoare principale, mai multe adsorbante, coloane și pompe. Datorită selecției corespunzătoare a echipamentelor de bază și a schimbătoarelor de căldură, unitatea este proiectată pentru o eficiență energetică ridicată. Lucrările de construcție sunt programate să înceapă în 2017, urmând ca unitatea să devină complet operațională la începutul anului 2019.

Despre Petrobrazi
După privatizare, investiţiile la rafinăria Petrobrazi au însumat 1,2 miliarde euro (2005-2016), din care circa 600 milioane euro au fost investiţi pentru programul de modernizare care s-a desfășurat în perioada 2010-2014.

Cu o capacitate de rafinare de 4,5 mil. tone anual, Petrobrazi poate procesa întreaga producție de țiței a OMV Petrom din România. Rafinăria Petrobrazi are în prezent un Indice Nelson de 11,51, cel mai mare din regiune, fiind capabilă să proceseze o gama variată de țiței.

OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârșitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori.  Londra.



foto: OMV Petrom
Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment