News
Loading...

Dakini pune România pe harta celor mai mari festivaluri din Europa de Est

România găzduiește, în premieră, cel mai mare festival de gen din Europa de Est, care va reuni, pe o suprafață de 15 hectare de plajă pitorească, peste 100 de DJ români și străini. Spectacolele aviatice, workshopurile, cursurile de yoga și atelierele de artă și creație, susținute de artiști și maeștri din toată lumea, vor completa playlist-ul complex și diversificat oferit de invitații care vor urca pe cele 3 scene amplasate pe plaja de la Tuzla.

Evenimentul se adresează atât comunităților internaționale familiarizate cu festivaluri precum Ozora (Ungaria), Shankra (Elveția) Boom Festival (Portugalia) sau Tree of Life (Grecia), dar și publicului din România, dornic să trăiască experiențe inedite, orientate spre dezvoltare personală și relaxare în mijlocul naturii, la malul mării, departe de zgomotul urban și rutina care inhibă creativitatea și încătușează mintea.

Astfel, 24/24h, timp de 4 zile si 4 nopți, vor răsuna la Dakini ritmuri diverse, pentru toate gusturile și stările de spirit. Pe cele 3 scene vor evolua artiști și DJ din toate zonele muzicale și din toată lumea:
Chill Stage - Desert Dwellers, Solar Fields, Gaudi etc.
Psytrance Stage - Astrix, Loud, Liquid Soul etc.
Micro Stage - Petre Inspirescu, Half Hawaii, Barac etc.
Line-up-ul complet, aici: http://dakinifestival.com/#lineup

“Prin Festivalul Dakini vrem să oferim participanților o abordare diferită asupra vieții, libertății de exprimare și manifestare, acceptare și toleranță. Vrem să trăiască experiențe unice în mijlocul naturii și să împărtășească bucuria de a petrece 4 zile și 4 nopți frumoase, pe malul Mării Negre, pe una din cele mai frumoase și neatinse plaje din Europa. Alături de partenerii noștri, dar și de participanți, punem preț pe importanța respectării mediului înconjurător și folosim materiale în strânsă concordanță cu normele de mediu. În câteva zile mergem la Tuzla, plantăm copaci și în curând începem amenajarea”, declară reprezentanții Maitreya Events, organizatorii evenimentului.

Biletele se găsesc pe eventim.ro (https://goo.gl/ML1rJm), hadra.net (https://goo.gl/ZtUYjI) și costă 295 lei pentru toate cele 4 zile de festival, până pe 13 aprilie 2017.

Parteneri media: Kiss FM și Vice Romania.


Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment