News
Loading...

Asociatia Pro Infrastructura a trimis o scrisoare deschisa Comisiei Europene

La inițiativa WWF România, Asociația Pro Infrastructură este semnatară a unei scrisori către Comisia Europeană și către autoritățile române în care luăm poziție față de intenția declarată a CNAIR și MT de a renunța la tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva lot 2 (cunoscute popular ca "tunelurile pentru urși"). Poziția comună a organizațiilor semnatare este foarte clară: viaductele, tunelurile si ecoductele de pe A1 Lugoj-Deva sunt parte din Acordul de Mediu emis deja pentru acest proiect și o eventuală eliminare a tunelurilor de pe lotul 2 ar conduce la necesitatea revizuirii Acordului de Mediu, adică va iniția un proces inutil, complicat și de durată, proces care, cel mai probabil, va fi blocat de organizațiile de mediu. Simplu spus, luând măsura eliminării acestor tuneluri, lucrările pe acest segment de autostradă vor fi blocate pentru o perioadă foarte lungă de timp.

Cerem CNAIR si Ministerului Transporturilor să mențină TOATE măsurile specificate în Acordul de Mediu, măsuri asumate de toți stakeholderii implicați în acest proiect.



Foto: Italia, Tyrolul de Sud (photo credit, Framepool Stock Footage)
Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment