News
Loading...

Lucrarile la centura Bacau au fost suspendate

Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. a transmis  Antreprenorului  turc  EKO INSAAT VE TICARET A.S.,  înștiințarea de reziliere a contractului pentru execuția Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău. După ce antreprenorul turc a anunțat oficial că este în imposibilitatea de a susține financiar  lucrările, CNAIR  S.A a transmis acestuia  înștiințarea de reziliere a contractului, în data de 12.04 2017.

Compania  va lua măsuri pentru reținerea  garanției de Bună execuție în cuantum de  39.388.139,84 lei și a garanției pentru plata Avansului în cuantum de 74.089.091,03 lei.

În perioada imediat următoare, CNAIR S.A va întreprinde demersurile necesare pentru  reluarea în regim de urgență a procedurii de atribuire a lucrărilor de execuție pentru  Varianta Ocolitoare a Municipiului Bacău.

Informații suplimentare:

La începutul lunii aprilie, CNAIR S.A  a fost informată de EKO INSAAT VE TIC AS  ca se află într-o situație financiară dificilă, generată de evoluția negativă a unor proiecte gestionate pe alte piețe, care a dus la blocarea accesului la conturile bancare. În context, Antreprenorul turc  a anunțat că se află în imposibilitatea gestionării proiectului de execuție a Variantei de Ocolire Bacău din cauza măsurilor restrictive impuse în țara de origine, situație  care va afecta și Sucursala din România.

Potrivit prevederilor  contractuale, Beneficiarul este îndreptățit să rezilieze Contractul, inclusiv dacă Antreprenorul abandonează lucrările sau demonstrează în alt fel intenţia de a nu continua îndeplinirea obligaţiilor din cadrul Contractului ori  dacă devine falit sau insolvabil, intră în proces de lichidare, primeşte un ordin de punere sub sechestru împotriva sa, ajunge la un acord cu creditorii săi, desfăşoară în continuare o afacere sub coordonarea unui administrator judiciar, curator sau manager în beneficiul acestor creditori, sau dacă se întâmplă orice alt eveniment care (conform prevederilor legislației în vigoare) are un efect similar unor astfel de situaţii sau evenimente.

Menționăm că Antreprenorul EKO INSAAT VE TICARET AS a semnat Contractul de execuție a  lucrărilor în data de 01.04.2015. Cu o valoare de   393.881.398,36 lei, fără TVA, Contracul privind  Varianta Ocolitoare a Municipiului Bacău, era propusă pentru finanțare prin POIM 2014-2020.

Lucrările pentru cei  30,7  km ai acestei Variante Ocolitoare, au fost demarate pe data de 25.05.2016 și  urmau  să fie executate în termen de 24 de luni. Perioada  de garanție era de 24 de luni, conform contractului.

Pâna la data notificării oficiale, EKO INSAAT VE TICARET AS a realizat aproximativ 2% din lucrările prevăzute.


foto: AlexAllex | forumpeundemerg.ro
Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment