News
Loading...

AEROMANIA, “Cel mai indragit show aviatic de pe Litoral"

   

   În cadrul Galei de excelență – Litoral 2017, ediția a VI-a, organizată la Neptun de AmFostAcolo.ro, AEROMANIA a fost premiată drept “Cel mai îndrăgit show aviatic de pe Litoral". 

   Diploma, înmânată chiar comentatorului mitingului de la toate cele 10 ediţii de până acum, Andrei Lucescu, este o recunoaștere pentru uriașa muncă de promovare a turismului prin organizarea acestui eveniment complex, care aduce un număr din ce în ce mai mare de turiști la Marea Neagră, susţinând astfel eforturile managerilor din turism pentru dezvoltarea litoralului.

   Ediţia din 2016 a atras 19.000 de spectatori pe aeroport pe parcursul întregii zile, mulţi dintre aceștia venind la mare special pentru Aeromania. În ciuda infrastructurii de transport încă precare din sudul litoralului, oamenii călătoresc cu plăcere către această destinaţie pentru a fi alături de aviatori și de aparatele lor fantastice de zbor, pentru a lua parte la concerte, la expoziţia de aeronave, cea de mașini de epocă sau cea de grafică și fotografie sau, pur și simplu, pentru o zi minunată la iarbă verde, alături de oameni de bună calitate. 

   Organizatorii au fost aplaudaţi de către întreprinzătorii privaţi din domeniul turistic, nerăbdători la rândul lor să se alăture publicului pe data de 19 august 2017, la cea de-a 11-a ediţie a mitingului aviatic.
 
   Regional Air Services - Tuzla a fost felicitat, de asemeni, pentru dezvoltarea continuă și pentru serviciile deosebite oferite turiștilor - care se pot bucura de plăcerea zborurilor de agrement deasupra litoralului sau de salturile cu parașuta – experienţe care merită povestite și repovestite cu plăcere prietenilor.

   La RAS Aeroportul Tuzla se pot face zboruri deasupra ţărmului sau a Deltei Dunării, preţul începând de la 84 euro. Biletele ZBOR VIP puse în vânzare pentru spectacolul Aeromania includ un astfel de zbor la un preţ promoţional: 350 lei, inclus accesul în zona VIP. Pentru cei care nu doresc însă accesul în zona VIP, intrarea este, și anul acesta, gratuită.

   Regional Air Services este liderul de piaţă în aviaţia generală, cu baza la Aeroportul Alexandru Podgoreanu – Tuzla, la 23 km de Constanţa. Compania oferă o gamă largă de servicii, de la curse aero-taxi, fotografie și filmare aeriană, la cursuri de zbor (amatori și profesioniști), cursuri pentru salvare pe mare, team building-uri pentru companii și multe altele.
   În cadrul aeroportului s-a inaugurat în 2017 o cafenea unică în ţară pentru îndrăgostiţii de zbor, Hangar Café ’67 – unde turiștii pot veni să servească preparate sănătoase, gătite de bucătari talentaţi și să privească în același timp avioanele pe cerul Tuzlei.

Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment