News
Loading...

Educație rutieră în parcările Kaufland

Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 10:00, te așteptăm împreună cu cel mic într-una din cele 102 locații special amenajate în parcările magazinelor Kaufland pentru a lua parte la un eveniment de educație rutieră non-formală. Lista magazinelor participante poate fi consultată apăsând pe butonul de mai jos.

Evenimentele pun accent pe regulile de traversare pe la trecerile de pietoni sau prin spațiile nemarcate și pe reguli generale pentru bicicliști privind conduita în trafic. Cunoștințele celor mici vor fi premiate cu biciclete, skateboarduri, trotinete și căști de protecție, rucsaci reflectorizanți și multe alte surprize.



De asemenea, și părinții vor avea ocazia să se informeze cu privire la regulile care scad riscul de accidente, utilizarea centurii de siguranță, vitezele medii de rulare, gradul de utilizare a luminilor de întâlnire pe timp de zi și utilizarea căștilor de protecție pentru motocicliști și bicicliști. Vor fi premii și pentru adulți, oferite prin tragere la sorți.

Evenimentele sunt organizate de către United Way România, în parteneriat cu Poliția Română – Direcția Rutieră și Ministerul Educației Naționale, și cu sprijinul Kaufland România.

Lista magazinelor participante la program poate fi consultata aici.
Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment