News
Loading...

Vernisaj prilejuit de inaugurarea Consulatului Austriei la Constanta

Forumul Cultural Austriac revine la Constanţa cu un nou eveniment! În perioada 17 mai - 7 iunie 2016, în colaborare cu Muzeul de Artă vă invită la EXPOZIȚIA - PROIECTUL OVIDIU, semnată de artistul vizual austriac Zita Oberwalder.
Exilul poetului lui Publius Ovidius Naso care a plătit cu propria libertate expresia neîngrădită a minţii şi imaginaţiei i-a inspirat în anul 2012 Zitei Oberwalder un stagiu de creaţie şi documentare de două săptămâni la Constanţa, metamorfoza aşezării antice Tomis. Observator fin al societăţii antice, cu obiceiurile, tradiţiile şi mentalităţile sale, Ovidiu a prelucrat într-o epopee unică în literatura universală 250 de legende, extrase din Homer, Hesiod, Titus Livius sau Vergilius, despre transformările cunoscute în lume, începând cu crearea Universului și până la apoteoza lui Cezar. În „Metamorfozele” lui Ovidiu se regăseşte toată lumea sa contemporană în care surprinde delicateţea transformărilor spirituale a personajelor şi senzualitatea moravurilor, cu o scriitură rafinată, bogată în metafore şi efecte vizuale şi auditive. Fascinaţia operei lui Ovidiu şi exilul ca stare de spirit sunt teme explorate de Zita Oberwalder în colecţia sa de fotografii, ce are ca punct de plecare oraşul Constanța, locul în care acesta a murit în exil. În 2014 Zita Oberwalder a fost încununată cu premiul Outstanding Artist.

Vernisaj - marți, 17 mai, ora 18:00, Muzeul de Artă Constanța
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile

În cadrul vernisajului, studenți ai Facultăţii de Litere, specializarea Limba şi Literatura germană din cadrul Universității Ovidius vor recita versuri din opera lui Ovidiu în limbile latină, română, germană, engleză, franceză, italiană şi turcă. Se vor citi şi pasaje din traducerea în limba română a romanului „Ultima lume”, semnat de Christoph Ransmayr, inspirat deopotrivă de exilul lui Ovidiu, în spiritul mistic al „Metamorfozelor”.
Expresie a marilor mutaţii şi schimbări de perspectivă prin care trece societatea civilă, EXPOZIȚIA - PROIECTUL OVIDIU este un eveniment în cadrul deschiderii Consulatului Onorific al Republicii Austria la Constanța.


Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment