News
Loading...

Conferinta PRIA Aviation deschide mitingul aviatic AEROMANIA

PRIAevents organizează, în premieră în România, primul weekend premium dedicat pasionaților de aviație și oamenilor de afaceri. În secolul nostru, mixul aviație – business reprezintă unul dintre cele mai importante ingrediente ale creșterii afacerilor. Prin aviația generală se pot economisi timp, bani și o multime de eforturi pentru afacerea fiecăruia.  De asemenea, se poate utiliza aviația generală pentru afaceri, dar și pentru petrecerea timpului liber.

PRIA Aviation reunește CEO, președinți, antreprenori, top manageri din toate domeniile de business alături de cei mai importanți reprezentanți din aviatie și are 4 componente extrem de importante:
Conferința - în cadrul căreia vei beneficia de studii de caz, cele mai bune practici și modalități pentru a depăși cele mai presante provocări de afaceri.  Vei putea afla de la cei care participă despre cât te costă să întreții un avion, să faci cursuri de pilotaj, cum poți să îți iei brevetul de zbor, care sunt taxele de aeroport sau aerodrom, dar și cum a influențat aviația viața lor de business și cea personală.
Expoziția și zborurile demonstrative - vizitează standurile și analizează avioanele expuse. Vei vedea toate echipamentele despre care ai vrut sa afli mai multe lucruri noi și vei vorbi față în față cu producătorii care au facut totul posibil. Vei vedea, de asemenea lucruri despre care n-ai auzit sau ai crezut ca nu ai nevoie.
Workshop – ROMATSA, ISU, SMURD, RAS, CAA și Aircraft Owners and Pilots Association of Romania vor discuta despre procedurile SAR (Search and Rescue) în România.
AEROMANIA –  ediție aniversară - 10 ani – păstrează standardul cu care și-a obișnuit invitații: piloți de acrobație de renume mondial, atât români, cât și străini, concerte de muzică live, standuri de aviație, expoziții de mașini de epocă, de fotografie, concursuri, food-court, spații de joacă pentru copii. Spectacolul aerian îi include pe cei de la Aeroclubul Romaniei / Hawks of Romania, Iacării Acrobați și pe Jurgis Kairys.
Presa prezentă la Conferința PRIA va putea obține, tot în dupa-amiaza zilei de vineri, și acreditarea pentru AEROMANIA – alături de mapa de presă a mitingului, filme și fotografii care înlesnesc montajul materialelor.

“Reprezintă un eveniment unic în România, oportunitatea perfectă de networking cu antreprenori de top și top manageri, dar și de a petrece cel mai interesant weekend cu o experiență aviatică uimitoare”, ne spune Raluca Voivozeanu, CEO PRIAevents.
Participanții beneficiază de servicii VIP pe tot parcursul weekend-ului: transport cu avionul privat de la Aeroportul Băneasa la Aerodromul Tuzla, transport în zona evenimentului cu mașini din flota Țiriac Auto, cazare și eveniment la Blaxy Resort, respectiv la Hotel Europa, locuri VIP rezervate la prestigiosul show aviatic AEROMANIA, aflat anul acesta la a 10-a ediție.

PRIA Aviation face parte din seria PRIAevents – conferințe ce aduc în atenție, de fiecare dată, cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass - media. Cu o experiență de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunscută pentru pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

Participând la evenimentul PRIA Aviation, vei beneficia de cele mai importante și mai noi informații despre:
• oportunități de finanțare pentru aviație – pentru aeronave, aeronave de mici dimensiuni, business jet-uri
• asigurarea celor mai bune oportunități pentru industria aviatică
• cele mai bune modele de avioane de afaceri și private
• cele mai noi tehnologii pentru aeroporturi și aeronave
• cele mai bune opțiuni care deschid rute aeriene pentru toate tipurile de afaceri
• beneficii de afaceri în aviație, oportunități de a utiliza charter, dacă este avantajos să fii co-proprietar de avion

Vei avea ocazia să îi intalnesti pe cei mai importanti oameni din domeniu, să participi la un eveniment interactiv, deosebit, astfel încât la finalul evenimentului să avem trasate idei, soluții și propuneri. Nu în ultimul rând, profită de această ocazie pentru a face networking și a întâlni viitori parteneri sau pentru a menține legatura cu partenerii actuali!

Evenimentul beneficiază de parteneriatul cu Regional Air Services și Aircraft Owners and Pilots Association of Romania.  De asemenea, parteneri ai evenimentului sunt Gulfstream,  ROMATSA, Blaxy Resort, Țiriac Auto, Ana Hotels Hotel Europa, Nissa.

Mai multe detalii, agenda evenimentului PRIA Aviation și modalitati de înscriere pentru participare puteți găsi pe
http://priaevents.ro/fly-experience-meet-display-demo-fly/


Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment