News
Loading...

Elefant a inaugurat primul sau punct de livrare din Constanta

Constanța, 29 iulie 2016 - Elefant anunță deschiderea primului său punct de livrare din Constanța.
Astfel, constănțenii care comandă de acum înainte de pe elefant.ro pot opta să le fie livrate coletele la acest nou pick-up point și au avantajul de a nu mai plăti suplimentar pentru transportul comenzii cu curierul.

Mai mult, la pick-up point cumpărătorii pot veni într-un interval orar generos, pot deschide coletele și pot verifica produsele primite. Acestea pot fi testate sau chiar probate, iar în cazul în care nu sunt conforme cu așteptările celor care le-au comandat pot fi returnate pe loc.

În septembrie 2015, Elefant a deschis primul punct de livrare în București extinzându-se apoi în mai multe orașe din țară.

“Constănțenii ne-au dovedit că sunt printre cei mai fideli clienți ai Elefant și din acest motiv am decis extinderea rețelei noastre de puncte de livrare aici. Dorim să fim cât mai aproape de clienții noștri din Constanța, dorim să le oferim acces cât mai facil și mai rapid la produsele pe care le comandă de pe Elefant, beneficiind totodată de transport gratuit”, explică Oana Cazan, Marketing Manager la Elefant.

Pentru a marca deschiderea punctului de livrare din Constanța de pe bulevardul Tomis, Elefant oferă clienților din acest oraș câte o carte-cadou. “Am pregătit cadouri pentru toți clienții noștri din Constanța. Îi așteptăm pe cei care au primit SMS-ul nostru la pick-up point-ul elefant.ro. O carte cadou este special rezervată pentru fiecare dintre ei până pe  5 august”, declară Oana Cazan.

Adresele și programul punctelor de livrare Elefant din țară sunt disponibile la adresa  http://www.elefant.ro/pickup.


Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment